Răspuns :
Pas prin toamnă
În fiecare dimineaţă priveam mut de fascinaţia culorilor de toamnă. De fiecare dată pasul căuta taina lor.
În fiecare dimineaţă priveam mut de fascinaţia culorilor de toamnă. De fiecare dată pasul căuta taina lor.
Toamna frumoasă ca mereu. Splendoare de culori lăsată tuturora în
vrednicia sau nevrednicia lor. Toamnă de pas de taină ... a câta oară?!
Piciorul ridică cărarea. Bocancii sunt puternici, paşii şovăielnici, dar
caută, caută uşurarea în valsul culorilor, în frumuseţea rară a toamnei
şi-n dragostea cerului răstignită pe potecă, arbori şi marea de viaţă. Şi
gândul urcă, urcă, tot urcă departe ....
Sufletul se-mbată de toamnă. Respiră adânc, căutând pacea. Miroase a
frunze umede, a răşină tăcută, a jir desfăcut ca o floare uscată de aramă.
De-a lungul şi de-a latul pădurii, pe cărare, arborii în a lor semeţie
se-apleacă, şoptind un cântec vechi de munte: ,, câte unul pe cărare ..."
Mestecenii veseli, bătrânii stejari, frasinii cenuşii şi brazii tot brazi sunt laolaltă şi eu cu ei în pas de ieri, de azi.
De ce urc spre creastă, ei sunt tot mai mici şi bolta de ramuri tot mai rară. Aceasta deschide trapă, lăsând văzduhului întâietatea şi mie tihna.
Trupul se odihneşte în bătaia rece a cerurilor. Văzduhul îmbrăţişează neputinţa şi muntele mă primeşte acasă şi-n astă toamnă ...
Vă mulțumim pentru vizita pe site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile disponibile v-au fost utile și inspiraționale. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, suntem aici pentru a vă ajuta. Ne face plăcere să vă revedem și vă invităm să adăugați site-ul nostru la favorite pentru acces rapid!