Patrie, ţară, glie, ţarină ...
Omât peste ţară, aşa cum îi stă bine în alb anotimp. Şi dacă iarna a lăsat
firescul ţarinii şi eu, suflet de româncă, trebuie să-i fiu aidoma anotimpului.
În primul rând, trebuie să fiu vrednică şi-n
cuvânt şi-n faptă. Începutul lor stând în
: a vorbi, a scrie şi a citi corect româneşte - aduse la datorie de onoare.
În al doilea rând, cunoaşterea trecutul patriei este formă de a iubi şi a respecta
fiecare unduire de român, românesc, de România.
Pe de altă parte, prezentul meu primind lumina
trecutului: Decebal, Sf. Andrei, Mircea cel Bătrân ... Aurel Vlaicu ... George
Emil Palade ... EMINESCU îmi
conferă sprijin şi onoare profesiei, obligându-mă să fiu în ţinută
demnă de româncă mereu.
În concluzie, a fi utilă ţării înseamnă să fiu româncă vrednică-n cuvânt şi faptă cu valori sădite-n: a te juca, a învăţa, a munci şi a ajuta.
