Vacanţă de cristal ...
Streşinile picură în noapte şi inima povesteşte de
vacanţă ...
Iarna îmbrăcase pământul.
Albastrul cerului era senin ca oglinda în al ei cristal şi parcă uitase si să râdă. Da, uitase să lase din ale sale taine zorilor sau
nopţilor ... până-ntr-o zi cănd dar a revărsat: fulgi şi colindă, lumină şi datini,
pas prin omât şi rugăciune .
Din înaintare şi sărbătoare am trăit bucurie.
Bradul graţie verdelui său ni l-a
adus şi pe Moş Crăciun cu tolba-i plină, iar Înaltul … o, da, Înaltul, ne-a
lăsat iarăşi veste mare ce a cuprins pământul în lung şi-n lat: prunc se năştea!
Din roşu şi alb, din bucurie şi durere vacanţa de cristal
aducea odihnă. Trupul cuprindea zările şi mulţumea.
Cerul lăsa dans vechi de când lumea: fulgi uşori alinau în vals şi-n lungă cutreierare sosită din înalt..
Voci vesele şi paşi de copii, oameni în pas de unul sau doi lăsau zâmbete rânduite-n
dantelă de sărbătoare şi sclipiri vii.
