Poveste ...
Zi de iarnă cu zori albăstrui şi reci. Dinaintea-mi e un bol de sticlă sub formă de inimă. Din acesta îmi zâmbeşte broscuţa mea. Mi-e dragă ... oare care-i este povestea ?
Da, mintea mă poartă pe un nisip cald şi catifelat. Zorii sunt trandafirii şi curaţi. Liniştea începutului este tulburată de ţipătul unui copil. Este aidoma mie: mic şi subţire. Fuge ... fuge spre mare şi după el un bărbat fioros care-l domină cu purere. Îl loveşte ... şi plâng.
Soarele se ridică mai iute şi pe bărbat îl topeşte, risipindu-l în cele patru zări, iar băieţelului mic şi firav îi dă nou chip. Ştie că-i place, şi apa, şi soarele, şi nisipul ... Şi îi lasă o platoaşă de protecţie ca nimeni, niciodată, să nu -i mai facă rău.
Dinainte-mi poveste şi ... ţestoasa mea cea dragă.
Ce bine e să ai un prieten!
