Dragă Victor,
Sunt în această școală de două săptămâni, dar mă simt așa de bine și sunt ca la mine. La această școală îi zice « școala curajului », Nu se bate joc de infirmitatea altuia: se acceptă așa cum e. Am deja mulți prieteni dintre elevii « școlii curajului ».
Jean, care are aproape vârsta mea, e un băiat bun și inteligent, dar e obez, prea gras și prea mare pentru cei 15 ani ai săi.
Se supune strict acest uriaș sfaturilor dieteticianului său. Având talia lui Gargantua și corpolența lui Tartarin, rămâne totuși foarte vioi activ și mobil.
E mereu în mișcare, parctică sportul.
Cât despre Michel, un alt prieten, e cu totul contrarul lui Jean : slab, mic, bolnăvicios. Il numim Maigret.I s-a dat această poreclă pentru că e foarte curios, ingenios, un sirit inventiv car găsește întotdeauna soluții originale pentru toate problemele.
Eric, atins de o paralizie după o boală gravă, stă imobil în fotoliul său, dar e înconjurat de prietene.
E « enciclopedia » noastră, pentru că citește mult, caută și găsește, poate să dea răspunsuri la taote întrebările puse.
Philippe și Rene, gemenii, sunt surdo-muți, dar se-nțeleg de minune în fața echipierului lia șahului. Limba lor e acea a gesturilor.
Și în sfârșit Yves, alintatul școlii. E cel mai mic dintre noi, un adevărat pitic.
E Tom Degețelul nostru sau chiar Micul Prinț care știe să vorbească cu animalele, florile, arborii…Suntem toți ca niște personaje din povești : uriașim pitici, pirați…
Iată toate noutățile mele. Scrie-mi de ale tale.
Cu prietenie, Francois
