,, Puiul"
de Alexandru Brătescu-Voineşti
Povestirea scriitorului emoţionează de la primul cuvânt până la ultimul. Acesta realizează existenţa necuvântătoarelor ce au ritm de viaţă şi de moarte.
Mama prepeliţă îţi clădeşte cuib, cloceşte ouă şi-şi creşte puii în legea firească a dragostei. Neascultarea va întrerupe armonia familiei.
Puiul cel mare este cel care nesocoteşte cuvântul mamei. Gestul său îl va costa însăşi existenţa sa.
Primul avertisment al nesocotinţei va fi prinderea şi eliberarea lui de către flăcău, însă a doua este condamnarea sa la moarte. Puşca vânătorului îi distruge aripa, iar mama ştie că este pierdut.
Timpul impune prepeliţei mamă plecarea cu puii sănătoşi ... cel mare însă devenit mic şi neputincios, rămânând cu ochii spre mama. Inima ei e sfâşiată, dar viaţa are reguli de aur care îi interzic rămânerea.
Inimă şi aripă sfâşiate, lacrimi calde şi ultim somn pentru puiul cel mare.
