Într.o zi ploioasă, am iesit să mă plimb pe poiana din fata casei, cum mergeam eu....deodată se auzi un strigăt “heeei!“ , speriată, m.am întors spre o picătură de apă:
— hei! Dar cum ai ajuns tu aici? poti vorbi?!
—Normal că pot vorbi, ei bine, vrei să îmi asculti povestea?
— Oooo, da!
exclamă Eliza curioasă.
—Mda...deci, eu am locuit în Înpărătia Picăturilor. Când a plouat, am absorbit pământul, după, când era cald afară, eu ieseam si mă ridicam ca ceată în nori, când dădeam de un strat mai rece de aer, noi ne transformăm în fulgi de nea, si ne asezăm pe drum până ne topește soarele.
Sper că am făcut.o bine, kisses!
