Ploaia de fulgi, in care ma pierd
Ce i-ar placea unui copil? Ca orice altul, iarna.Un anotimp pur, inocent.Se scalda in magia zapezii, si a jucausilor fulgusori de nea, ce se pierd intr-o ploaie de stele dalbe, intr-o joaca magica.
Ador sa stau la fereastra, cu o cana cu ciocolata calda, langa soba, privind cum Natura se pierde in covorul alb, Soarele ce se scalda in melancolie, perfect.La derdelus, saniile zboara in valuri, cu copilasi ce se imbaiaza in rasete si tipete.E minunat sa privesti cum oglinda lacului face cunostinta cu cerul.Inocenta acestui anotimp mirific, ii da un aer de naivitate, ochii ti s-ar putea pierde in lacrimi, insa nu orice lacrimi, lacrimi de fericire, ca poti traii asa ceva.Iarna a reunit multe familii, e minunat a privi cum familia se ajuta sa faca un om de zapada, ce semnifica iubirea acesteia, reunirea.Ador sa ma pierd intre crengile si ramurile argintii, ce se scutura de frumusetea naturii, timp ce conduc sania spre calea veseliei, a distractiei.E adorabil, sa privesti cum Pamantul si Cerul se intersecteaza, cum Soarele si Luna se intersecteaza, nu numai intre fiinte se intampla asta, ci intre si fabuloasele legende ale Universului.Joaca de bulgari, rasetele memorabile, ce te fac sa zambesti inocent, sincer.
Asta este ceea ce simt eu, simt melancolia si in acelasi timp bucuria si fericirea, ce ma inconjoara, ce ma duce intr-o lume nu intalnita de mine, insa care involuntar, se pierde in ochii mei, ma farmeca, joaca intre copii, rasetele intre ei, reunirea familiilor indepartate odata, intersectarea fabulosilor copii ai universului! Iarna e ca un vis naiv, ce te indeparteaza de realitatea de atunci! Un anotimp mirific, pierdut in ochii lumii!
