Dan, cu un patriotism colosal ce înfiora în adîncul inimii, își lua rămas bun de la mult iubita sa patrie. Pentru el era o onoare deplină să respire pentru ultima dată aerul limpede și matern al țării sale. Cerul era de un albastru curat, iar copacii eclipsau pămîntul verde, ce strălucește în lumina frumuseții. Inima lui crește la revedere iar ochii săi surpind o jale dulce. Și cu o fericire titanică în sulfet suspină, plecînd în cort și după cade mort.
