Mă uit la oglinda din fața mea: acum aș vrea șansa să schimb totul la mine. Să îmi fac părul lung pănă la baza spatelui, blond și mătăsos, să îmi fac trupul mlădios și alb, fin la atingere, mai delicat la atingere decât o mimoză. Aș putea să îmi arcuiesc sprâncenele, să îmi fac ochii mai albaștrii ca tristețea mării, nasul mai micuț, dinții mai albi, gura mai firavă, glasul mai plăcut decât clinchetul frunzelor. Unghiile să fie lungi și cu o formă rotunjită, o manichiură perfectă cu care să mă mândresc în loc de unghii scurte, roase până la sânge.
Dar nu o fac. Pentru că sunt mulțumită cu ochii mei căprui, cu părul meu, cu *inserezi o descriere despre tine*. Însă vreau să fiu fericită. Asta e tot ce contează, vreau să știu ce mă definește, la ce sunt bună, ce voi fi în viitor. Lucruri care par banale, neinteresante, comune, dar doar ele îmi vor astupa setea nesfârșită de a ști mai multe, de a mă cunoaște pe mine însumi mai bine.
