În aceste versuri, poetul creează prin joc portretul vântului, care capătă trăsături fizice şi morale umane. Astfel, prin intermediul personificării, vântul este descris din punct de vedere fizic ca fiind un băiat fără şapcă, fără barbă. Trăsăturile morale care se desprind din ultimele două versuri sunt şiretenia, veselia şi înclinaţia spre joc a vântului: "Vrei să-l tragi puţin de păr/ Şi, când colo, rupi o iarbă". Cu excepţia personificării, figurile de stil nu abundă în acest fragment. La nivel morfologic, utilizarea frecventă a verbelor de mişcare conturează o imagine vizuală dinamică.
