Nu vă miraţi. Poeţii, toţi poeţii sunt
un singur, ne-mpărţit, neîntrerupt popor.
Vorbind, sunt muţi. Prin evii, ce se nasc şi mor,
cântând, ei mai slujesc un grai pierdut de mult.

Adânc, prin seminţiile ce-apar şi-apun,
pe drumul inimii mereu ei vin şi trec.
Prin sunet şi cuvânt s-ar despărţi, se-ntrec.
Îşi sunt asemenea prin ceea ce nu spun.

Ei tac ca roua. Ca sămânţa. Ca un dor.
Ca apele ei tac, ce umblă subt ogor,
şi-apoi sub cântecul privighitorilor
izvor se fac în rarişte, izvor sonor.


Am nevoie de:
Metaforă
Antiteză
Personificare
Repetiție
Inversiune