Cauta, in text doua cuvinte carora sa le poti demonstra omonimia. construieste enunturi cu sensul acestora. :
Aici e textul:
Uriaşa cabană, cocoţată temerar deasupra vechiului burg, cu toate camerele, cu
toate paturile, cu restaurantul, bucătăria, holurile şi sălile de distracţie, dar mai ales cu
spaţiile albe şi cu pîrtiile de schi dimprejur, fusese reţinută pentru elevi, ca în fiecare an
la începutul primei vacanţe şi înaintea sărbătorilor de iarnă. Ninsese mult şi mai ningea
uneori, noaptea, cu fulgi mari care se împotriveau blînd întunericului; soarele se dăruia
limpede şi fără părtinire fiecărei zile, din depărtări prietene; razele lui nu topeau, dar nici
nu înfrigurau prea tare;
Ciresarii pornisera spre cabana-mama, unde obisnuiau sa ia cina si sa-si petreaca serile(...) Se lasase intunericul, un intuneric blandmaproape cald cu iradieri si reflexe ciudate, si mai ales cu fulgi mari, care te faceau sa scoti limba, pe furis, si sa incerci sa topesti cate unul. Poteca stramta obligase grupul sa se desparta in perechi.in frunte erau Victor su Ursu; undeva in urma Dan si Ionel, Iar fetele la mijloc;(...)
Ciresarii se oprira doar cateva clipe pentru a admira privelistea neasemuita. Si de odata se auzi vocea lui Ursu:
-uitati-va repede in vale! chiar sub noi. Vedeti? Doua linii negre, doi oameni. Si al treilea... aluneca la vale...
-Da tipa tic. Il vad. Dar de ce nu se opreste?
-Pentru ca a nimerit intr-un crater de gheata, raspunse Ursu. Ceilalti doi...
dar nu mai era nevoie sa spuna ce faceu ceilalti doi. Urletele lor ajungeau pana sus. la ciresari
Vă mulțumim pentru vizita pe site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile disponibile v-au fost utile și inspiraționale. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, suntem aici pentru a vă ajuta. Ne face plăcere să vă revedem și vă invităm să adăugați site-ul nostru la favorite pentru acces rapid!