Mama,cea mai frumoasa ființa a pământului,cea mai delicata și totuși puternica,ființa care a existat. Cu ochii săi căprui si mari ca scoarța unui copac in floarea vârstei,cu parul sau negru ca noaptea liniștita și misterioasa. Buzele printre care te pierzi ca printre petalele primului trandafir care,culmea,înflorește in luna copilului,Iunie. O iubesc nespus,dar oricât de mult ai iubi o astfel de ființa,tot ea te va iubi,proteja și încuraja mai mult. Nu vreau sa o văd îmbătrânind,pentru ca știu ca timpul va trece repede... Dar oricât de mult ar îmbătrâni, eu o voi considera nemuritoare,deoarece sângele celei care mi-a dat viața îmi va gâlgâi prin trupul care s-a rupt din ea. Mama,te iubesc!
