Omul este visul unei umbre spune Pindar, iar Nichita Stănescu afirma instilul caracteristic că oamenii sunt păsări cu aripile crescute înăuntru.Până la urmă lăsând la o parte evidentul, ideile filozofice sau nu, eu cred căsuntem definii de amintiri. Ele ne călăuzesc i ne fac să fim ceea ce suntem.
ț ș
Cretem pe ele, formându-ne o tulpina ciudată, cu atâtea ocoliuri i cotituri. De
ș ș ș
aceea suntem atât de bogai si atât de diferii unii de alii.
ț ț ț
De-a lungul timpului, mi-am dat seama că amintirile nu sunt venice nu le
ș
putem pastra mereu. Locuri dragi din copilărie sau chipul unei persoane de care i-
ț
e dor, după trecerea timpului revin în memorie neclare vagi, în ceaă. Oare de ce
ț
nu putem inmagazina în memorie toate lucrurile dragi nouă i să le revedem ori de
ș
cate ori simim nevoia sau ori de cate ori le simim lipsa? De ce nu există ceva
ț ț
care să ne permite să păstrăm amintirile nu doar în suflet ci i memorie? Poate
ș
pentru că timpul atrage după sine uitarea, terge încetul cu încetul orice amintire i
ș ș
o transformă într-o mireasma tot mai îndepărtată.„Nu e păcat/ Ca să se lepede/ Clipa cea repede/ Ce ni s-a dat?” Mihai Eminescu,Stele-n cer)Si atunci singurul loc unde ne putem păstra amintiri, rămâne sufletul, de aceeaatunci când avem lângă noi persoanele dragi ar trebui să le iubim din toată inima, pentru ca apoi cand ne este dor de ele să ne putem deschide sufletul i să le găsim
ș
acolo.Iubirea, ce rol joacă ea în jocul amintirii i al uitării. S-ar părea că uităm
ș
mai greu ceea ce iubim cu putere multă, că cele trăite in deplina iubire traseazădare mai adânci i mai persistente in mecanismul atât de complex i complicat al
ș ș
memoriei noastre. În cazul iubirilor noastre, nu de amintiri avem nevoie cat de perpetuarea unor trăiri uneori destul de incomode. Ne amintim mai pregnant i cu mai multă plăcere de acele realităi în care
ș ț
am investit cu voie sau fără voie mai multă trăire capabilă să ne influeneze
ț
expresiv prezentul. Avem o voluptate a povestirii amintirilor, care provine, poate,din faptul că permite prin respunere, o retraire mai accentuată, mai vie.Cantonat în amintirile lui, omul se simte bine. i atunci ne întrebăm ce ar fi
Ș
omul fără amintiri? Probabil un vid care ateaptă să fie umplut de fiecare
ș
informaie nouă care ii penetreaza membrana subire.
ț ț
Suntem cumulul trăirilor i sentimentelor noastre care nu se epuizează în
ș
momentul în care s-a consumat aciunea.
ț
Până la urmă, amintirile plăcute pot fi motivaia de care orice om are nevoie
ț
