continuarea Prin monolog interior, Ştefan Gheorghidiu analizează, alternând sau interferând, aspecte ale planului interior ( trăiri, sentimente, reflecţii) şi ale planuri exterior ( faptele, tipuri umane, relaţii cu alţii). Această dramă a intelectualului lucid, însetat de absolutului de iubire, dominat de incertitudini, care se salvează prin conştientizarea undei drame mai puternice, aceea a omenirii ce trăieşte tragismul unui război absurd, văzut ca iminenţă a morţii, este defapt şi tema acestui roman.
