Calul alb este un simbol al timpului, al trupului, al destinului cast,
biruitor, angelic al eroinei: „Şi plângând înfrână calul,/Calul ei cel alb ca
neaua,/Îi netează mândra coamă/Şi plângând îi pune şeaua.“ Evaziunea ei
în codru pare o împlinire a unui destin, dar şi rezultatul unei opţiuni.
