Cu mama lui, Irina lui Avram, copilarisem în școala și-mi aduceam aminte mai ales de ochii înecați de un val fumuriu: ochii ei îi avea și copilul. Fusese o fata vioaie și apriga, foarte frumoasa și cuminte. De toate darurile ei avusese parte Dumitru Onișor, gospodar bun, dar om hursuz și cam carpanos.
Acuma Irina noastra cea de odinioara murise; povestirea copilului îmi adusese aminte de toate cele de demult frumoase și pentru totdeauna pierdute. Murise, lasand sufletul ei cald și mintea ei bogata copilului – care sta acum sub mesteceni la malul apei, vorbind cu oițele lui.