Au fost odată trei prieteni
Pif era băiatul. / Paf era paiaţa. / Puf era căţelul.
Şi tustrei erau prieteni la cataramă.
Iar minte? Minte aveau tustrei să mai împrumute şi la alţii.
Nimeni, însă, n-ar putea să spună care din trei e mai deştept decât celălalt. Nici ei nu se pun de pricină când e vorba să se ştie care e mai deştept. Câteodată, căpetenia jocului o ia Pif. Atunci Puf şi Paf merg după el şi ascultă poruncile. Altă dată o ia Puf înainte. Atunci băiatul şi paiaţa se supun căţelului. Pe urmă, hop! iată-l şi pe Paf că vine cu ideile lui!
Ideile lui Paf sunt întotdeauna năstruşnice.
E o paiaţă mucalită şi plină de haz, cum nu mai are pereche. Aceasta o ghiceşti îndată ce te-ai uitat întâia oară la Paf.
