Ariciul se multumea cu putin, ca sa se sature, dara trebuia altul sa inceapa. Ce sa faca? Se gindi el, se mai razgindi, si iata ca o lua papuc la drum, sa caute, doar de ar gasi pe cineva, cu care sa-si imparta norocul.
si mergind ce merse, intilni o vulpe. Ariciul prinse a zice:
- Bine te-am gasit, cumatra vulpe, am dat d-un chilipir, si as vrea sa-l impart cu un crestin al lui Dumnezeu.
Mie imi ajunge te mira ce. Numai sa fie cineva care sa-l farâmiteze.
- Buna sa-ti fie inima, cumetre arici. Multumesc Domnului ca mi te scoase in cale. E, ce mai ala-bala? Pare-mi-se ca vorbeai d-un chilipir. Bine ai facut ca te-ai gindit la mine. Aidem mai curind, si voi face imparteala dreapta.
Ariciul mirosi ca n-o sa iasa bine la vopsea, dupa graiul si foamea ce vedea el ca arata vulpea. Dar vulpea stiu sa-l incredinteze, si el, induplecindu-se, o lua, tipa-tipa, inainte, si vulpea dupa dinsul.
Ajungind la locul cu pricina, ariciul arata vulpei chilipirul peste care dase el, si o ruga sa-l imparteasca, precum ii fusese vorba.
Vulpea, cum vazu iepurele, se repezi ca un gaman, incepu a sfisia dintr-insul si a inghiti haltacele pre nemestecate. isi uitase de imparteala.
Ariciul se intorcea pe linga vulpe, si voia sa se apropie, sa apuce si el o data macar; vulpea ii arata coltii si se intorcea cu coada spre dinsul
- Asa ne fu vorba, cumatra vulpe? Asta ti-e dreptatea?
Dara vulpea n-avea timp de vorba. Rupea si inghitea ca de frica mortii.
