Eram un om ca toți oamenii cu un serviciu normal, eram doctor chirurg , aveam destul de multe operații la spital. Ma descurcam foarte bine. Imi placea foarte mult munca mea, voiam sa fiu de ajutor si salvam multe vieți. Eram un doctor respectat si mi-am facut mulți prieteni. Familiile pacienților mei erau mulțumiți de mine si de faptul ca ii făceam bine pe rudele lor bolnave.
Eram foarte multumit pana intr-o zi când tara mea a intrat in război si am fost repartizat sa particip la război ca medic. Acolo am putut ajuta soldații răniți în luptă si cand trebuia sa operez in fata mea erau adusi mulți răniți deodată. Priveliștea a fost una care m-a marcat pentru totdeauna. Desi inainte vedeam răniți fel de fel ca doctor la spitalul orasului meu nu erau atât de rău răniți ca pe front. Aveam noaptea coșmaruri, oricum nu puteam dormi pentru ca si noaptea trebuia sa lucrez.
Cand a început razboiul imi spuneam ca totul va fi bine , ca ma voi descurca , dar era atât de greu pentru mine cand mi se aducea cate un tanar soldat care a luptat cu eroism pe front dar care acum era doar un bolnav cu oasele frante si cu ochii pierduti in zare , numai el stia la ce se gândea si eu ii spuneam : " Este ok .Sunt aici sa te ajut. Va fi bine." , ii dădeam morfină pentru dureri dar parca nu ii trecea .
Aceste luni cat a durat războiul nemilos au fost cele mai răvășitoare din viața mea. Am învățat ca orice s-ar intampla in viață menirea mea este sa alin suferința pacienților mei nu doar sa imi desfasor activitatea ca medic ci si sa imi pese de ei.Inainte practicam meseria obiectiv, acum o practic si cu sufletul.
Frontul schimba orice om , il face sa vadă viața cu alți ochi decat atunci când nu era pe front.
