La invitația subiectului, pronumele veni la o discuție la cafea.
- Știi, m-am gândit mult și cred că ar trebui să nu mai depind de ajutorul tău.
- E revoltător! Mă scoți cumva din afacere? Vrei toată atenția pe tine?
- Înțelege-mă, Pronume, de când ai apărut lumea încearcă să mă evite în adresări. De exemplu: "Ce faci tu?", "Ce face el/ea?", "Unde e cartea lui?". Îmi pătează reputația!
- Ție să-ți păteze reputația? De când m-am născut stau mereu pe locul doi, substantivul fiind partea de vorbire "cea mai importantă".
- Dacă așa e! Eu și predicatul suntem liderii, doar că tu îmi strici reputația. În schimb, predicatul nu poate fi înlocuit și el este curat.
- Pfu, ce știi tu? De ce eu îți pătez reputația? În unele cazuri, predicatul nu poate funcționa fără mine și dacă te înlocuiesc ici-colo nu înseamnă că-ți ocup de tot locul, deși aș vrea.
- Să-mi ocupi locul?! Când tu ai cel mult vreo sută de angajați? Tu te auzi pe tine?
- Recunoaște, pronumele e important. Ca dovadă, tocmai ai folosit trei pronume în ultima ta propoziție.
- Bine, recunosc, dar vreau doar să nu-mi încurci treburile. Este un timp și un loc pentru tine. De altfel, pronumele nu sună așa rău...
- Știam asta, neghiobule! O zi bună!
- Ce? Stai tu...
