Verde, verde bob secară,
Ciudă mare, rău îmi pare
C-a venit Dunărea mare,
Cu crăci şi cu burioare
Iar de mare, mărgini n-are!Verde, verde-a bobului,Prin mijlocul Dunării
Tare-mi vine şi-m soseşte
D-un caic negru, smolit,
Cu catargul zugrăvit
Cîte flori sunt pe pământ,
Ce n-m văzut de când sunt,
Nici în ceri, nici pe pământ!
Verde, verde bob năut,
Tot de valuri e trântit,
De talazuri mi-e bătut
Şi de apă mi-e-nălbit!
Zi-i ş-altădată filale,
Da-n calc cine-mi era?
Să vezi: Turbul lui Başa
Şi cu Aga Mustafa,
Şi cu Aga Bălăceanul,
Celi mai voinicel, sărmanul,
Cu Constantin Brâncoveanul,
Crede-n Dumnezeu, sărmanul!
Cu trei copii ce-i avea,
Cu Gherghina ţiganca
Care le purta grija
Cu zahăr şi cu cafea,
Seara şi dimineaţa,
Peste zi totdeauna…
Verde, verde ş-o lalea,
Sa vezi, el unde trăgea?
Zi-i ş-alt’dată matostat,
Din oraş, din Ţarigrad,
La cinstitul de-mpărat,
Ca să-şi piarză aş său cap!
Verde, verde lăculeasă,
Pentru Ţara Românească!
N-o lăsa ca s-o robească,
Turcii ca s-o stăpânească.
Verde, verde ş-o lalea,
În Ţarigrad mi-ajungea,
Caic la margine-mi da,
Bine la parc că-l lega.
Şeapte rogojini lua,
Cu catran le cătrănea,
Sus pe catarg că le suia,
Perdaf de spirit că le da,
Foc de trei părţi le punea,
Vâlva-n ceri să ridica.
Verde, verde ş-o lalea,
Împăratul foc vedea.
El în sală că-mi ieşea
Şi din gură-aşa-mi grăia:
– Verde, verde bob secară,
Cine arde ţara-n pară?
Arnăuţii că-i spunea:
-Mă-mparate dumneata,
Nu ne arde ţara-n pară,
Ş-aia sunt oameni din ţară,
Au venit la jăluială,
Verde, verde filalea,
Da-mpăratul ce-mi grăia?
-Zi-i şi-al’dată bob secară,
Ăia sunt oameni din ţară?
N-au venit la jăluială,
Şi-au venit la jecmăneală:
Curând să-i băgaţi în fiare!
Verde, verde şi-o lalea,
Arnăuţii ce-mi făcea?
La Brâncoveanul mergea,
Pe Brâncoveanul lua
Cu trei copii ce-ia avea,
Cu Gherghina ţiganca.
Care le purta grija
Cu zahăr şi cu cafea.
Seara şi dimineaţa,
Peste zi-ntotdeauna,
Şi la sultan îi ducea.
Împăratu-n sală şedea,
Pe Brâncoveanu-l vedea.
Cum îl vedea,-l cunoştea,
Mustăcioara-i muscurea
Şi din gură-aşa zicea:
-Brâncovene dumneata,
Zi-i ş-alt’ dată bob năut.
Bine-ai făcut d-ai venit,
Parcă eu ţi-am poruncit:
Nici cu gândul n-am gândit
Aşa bine să te-apuc!
Verde, verde şi-o lalea,
Dăruieşte-mi tu ţara,
Ţara şi bogăţia,
Care bei, mănânci din ea
Şi te dă în legea mea!
Verde, verde şi-o lalea,
Brâncoveanul ce-mi făcea?
El din gură cuvânta
Şi-mpăratului spunea:
–Împărate dumneata,
Nu-ţi dăruiesc eu ţara,
Ţara şi bogăţia,
Care beau, mănânc din ea.
Fă cu mine ce oi vrea
NU mă dau în legea ta!
Verde, verde şi-o lalea,
Împăratul să-ncrunta,
Şi el, măre, ce-mi grăia?
La arnăuţi poruncea,
Fecioru-ăl mare-l lega
Şi la scaun că-l trăgea,
Ochişorii îi lega,
Mâinile d-asemenea.
Impratul iar grăia,
Lui Brâncoveanul zicea:
– Brâncovene Constantine,
Lasă legea creştinească
Şi te dă-n legea turcească.
Verde, verde şi-o lalea,
Dăruieşte-mi tu ţara,
Ţara şi bogăţia,
Care bei, mănânci din ea,
Şi te dă în legea mea!
Brâncoveanul sta, grăia:
– Împărate, dumneata,
Nu-ţi dăruiesc nimica,
Fă cu mine ce oi vrea!
Împăratul se turbura,
La arnăuţi poruncea,
Capul de i-l reteza.
Capul pe masă cădea,
Trupul prin curte fugea,
De lemne că se lovea,
Haine mândre îşi rupea.
Ţi-era mai mare groaza!
Brâncoveanul că ofta,
Dar cu ochii să uita
Şi din gură cuvânta:
– Doamne, fie-n voia ta!
Împăratul iar grăia:
– Brâncovene dumneata,
Dăruieşte-mi tu ţara,
Ţara şi bogăţia,
Care bei, mănânci din ea,
Că îţi tai nădejdea
Care-n florea mustaţa,
Acum i-e dragă lumea!
Brâncoveanul ce-mi grăia?
-Împărate dumneata,
Nu-ţi dăruiesc eu ţara,
Ţara şi bogăţia,
Care beau, mănânc din ea.
Nu mă dau în legea ta.
Fă cu mine ce oi vrea!
Da-mpăratul ce-mi făcea?
La arnăuţi poruncea,
P-ăl mijlociu că-l lua
Şi la scaun mi-l trăgea.
Frumos la ochi îl lega,
Mâinile d-asemenea,
Capul iute că-l tăia.
Capul pe masă cădea,
Trupul prin curte fugea,
De lemne că se lovea,
Ţi-era mai mare groaza!
Împăratul iar zicea:
– Brâncovene Constantine,
Lasă legea creştinească
Şi te dă-n legea turcească
Zi-i ş-al’ dată bob năut,
Din trei, doi tu ai pierdut,
Numai unul ţi-a rămas.
Cu zile de vrei să-l las
Lasă legea creştinească
Şi te dă-n legea turcească!
Brâncoveanul iar grăia:
– Împărate dumneata,
Fă cu mine ce oi vrea,
Nu mă dau în legea ta!
Da-mpăratul ce-mi făcea?
La arnăuţi poruncea,
Feciorul ăl mic îl lua.
Dar Gherghina ţiganca
Sub fustă îl pitula,
P-al ei înainte-l da,
Să nu pearză sămânţa…
Verde, verde ş-o lalea,
Brâncoveanul că-mi vedea.
Arnăuţii ce-mi făcea?
Feciorul ăl mic lua,
La scaun că îl trăgea
Şi capul că i-l tăia.
Sta-mpăratul şi grăia:
– Brâncovene dumneata,
Vezi că-ţi tăiai nădejdea?
Lasă legea creştinească
Şi te dă-n legea turcească.
Brâncoveanul ce-mi grăia?
– Împărate dumneata.
Las’ că-mi tăiaşi nădejdea,
Nu mă dau din legea mea
Fă cu mine ce vei vrea!
Verde, verde filalea,
Brâncoveanu iar grăia:
– Împărate dumneata,
Să fii tu la mâna mea,
Cum sunt eu la mâna ta,
Nu te-aş judeca aşa.
