Oriunde priveai, culoarea verde domina peisajul în mai multe tonuri. Brazii înalţi îţi luau ochii, făcându-te să pari un spiriduş rătăcit. Orice şi-ar fi dorit să ştie încotro merge printre acei copaci înalţi, asemenea culmilor munţilor, însă era în zadar să-ncerci să priveşti printre ei. De la verde limă până la verdele închis a unei tupini, diferiţi brazi se remarcau în pădure. Unii erau mai înalţi, alţii erau abia pui care nu aveau să ajungă prea curând precum bătrânii pădurii, iar alţii erau pur şi simplu uscaţi. Însă frumuseţea peisajului era de nedescris. Unicitatea brazilor era faptul că rămâneau verzi în orice anotimp, bine, se colorau cu album pompos doar atunci când ningea. Soarele strălucea pe cer, ca în orice zi călduroasă, însă trunchiurile înalte şi groase, reuşeau să ofere pădurii umbra necesară şi răcoarea de care avea nevoie.
