Mireasma padurii imi imbata simturile.Ma aproprii cu grija de ea,pentru a nu o deranja,si o privesc minute in sir.
Atat de tacuta si linistita asa cum o stiu din totdeauna dar atat de prezenta in viata noastra a oamenilor.Fragila,dar rezistenta in acelasi timp nu stie sa se supere.Stie doar sa vietuiasca.
Zi dupa zi padurea a asteptat nerabdatoare venirea primaverii.A sperat cu fiecare crenguta si radacina ca mai prinde o primavara.La un moment dat luna i-a dat veste buna:calare pe raze de soare blande, se vede venind primavara.La auzul acestei vesti mult asteptate,padurea si-a pus straie verzi si a pornit o sarbatoare cat un anotimp de lunga.Noapte de noapte sub adierea vantului molcom de primavara,padurea saluta prieteneste luna amica sa de-o viata.
Padurea obosita adoarme linistita cu gandul la o lume mai buna,o lume in care oamenii ii recunosc meritele si mai mult decat atat,o respecta!
SPER CA E BUNA!
