Oraşul trist a oftat
Din adâncile-i rărunchiuri
De mult nimeni n-a mai luptat
Pentru-aceşti oameni fără trunchiuri.
Între noi e apă şi sunt săruri minerale
Şi ne vorbim intens
Dar tot ce străbate sunt bule
De cuvinte fără sens.
Atunci nu ne mai rămâne
Decât să ne tragem de sforile din buric
Şi să nu lăsăm oraşul să se sfărâme
Iar noi să nu facem nimic.
Eu zic să îi trezim pe toţi,
Să facem apa să suspine,
să fim noi mateloţi,
Legaţi, să lăsăm sarea să ne-mbine.
