Răspuns :
O adiere de vânt atinge timpul doar pentru a-i sufla să se oprească pe vârf de munte şi să-şi alunge minutele din fața răsăritului. O capră neagră țintuieşte cu privirea orizontul, apoi coboară spre valea satului pe o potecă pietruită din care susură timid un firicel de apă. Păsări negre bat orizontul şi ciripesc o veste luată din zbor de pe buzele oamenilor: miez de pâine în prag de seară va aştepta ca îngerii să se servească pentru a proteja întregul sat de duhuri rele. Clopotele bisericii vor răsuna departe cu ecou în diminețile ce vor urma, alinând din întristarea iernii ce tocmai s-a despărțit de brazii falnici şi de vietățile ieşite din lunga hibernare.
Va fi curând o mare sărbătoare, iar flori gingaşe vor deschide ceremonia sosirii primăverii. Minutele o iau din loc pentru ca Zâna florilor să nu întârzie, iar voia bună să se aştearnă în casele celor care serbează noul veşmânt plin de culori al satului.

Vă mulțumim pentru vizita pe site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile disponibile v-au fost utile și inspiraționale. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, suntem aici pentru a vă ajuta. Ne face plăcere să vă revedem și vă invităm să adăugați site-ul nostru la favorite pentru acces rapid!