Padurea de molifi serpuia de-a lungul malurilor inghetate.Vantul desfrunzea vesmantul alb al arborilor,in lumina palida a asfintitului, trunchiurile negre pareau ca se apleaca unul spre altul.O mare tacere domnea deasupra intinderii, si intreg tunul era doar o pustietate fara viata,atat de singuratica si de rece ca nici tristetea nu mai trezea.Te imbia parca sa razi, dar un ras fara de voiosie, ca zambetul sfinxului, un ras ma rece ca gheata, in care salasluia din grozavia celor nestramutate.Era minunata si tainica intelepciunea a vesniciei care isi radea de desertaciunea vietii si de stradania ei.Era wildul, salbaticul wild de la miazanoapte, cu inima de gheata.
Sper ca te-am ajutat! :D
