era toamna in mijlocul padurii.mirosea a frunze umede si a trunchiuri de coapaci ponositi.
era liniste si soarele care apunea atingea firav frunzele aramii facandu-le sa para niste nestemate rare . Lumina soarelui aluneca usor primtre ramutile tufisurilor pitici .
Lumina devenea mai palida pana cand cerul arunca o mantie neagra asupra padurii lasand luna sa urce deasupra intregului regat.Luna , cu fața ei palida privea lenes intreaga lumea si chiar si pe micile vietuitoare care isi inchideau ochisorii cand dadeau cu ochii de ea .
