Gradina, mare si foarte frumoasa, cu iarba verde moale in care pe alocuri rasareau flori superbe, era a Uriasului, plecat de ceva vreme intr-o lunga vacanta.
Printre piersicii care cresteau in aceasta gradina alergau veseli copii care radeau si se minunau de frumusetea naturala a locului de care se puteau bucura in lipsa Uriasului.
Acesta s-a intors acasa intr-o buna zi. Fusese plecat pentru mai mult timp deoarece isi vizitase un bun prieten capcaun din Cornwall la care a stat nici mai mult nici mai putin de sapte ani.
Ajuns in gradina castelului sau,Uriasul i-a gonit pe copii tipand ca aceasta este a lui si doar a lui.
Copiii nu au mai avut unde sa se joace incepand din acea zi caci strada era plina de pietre si nisip, iar in jurul scolii erau ziduri inalte din piatra. Mereu acestia vorbeau de frumoasa gradina a Uriasului cel egoist care in cele din urma ajunge sa fie salvat chiar de un copil.
