În codrii cei bătrâni ai Moldovei mă plimb neștiutor , căci nu sunt de pe aici . Văd un paraias cristalin care îmi taie calea bătătorită și umbrită de măreția copacilor . Din crengile lor , abia ce zărești soarele arzător care se frânge în fascicole cât mai mărunte. Briza caldă a vântului atinge petalele catifelate ale florilor încă acoperite de rouă cristalină . Natura îmi vorbește duios ca o mamă și îmi arată frumusețea ei adevărată ! Sunt vrăjit și intru intr-o stare de melancolie . Ce frumos e în pădure , ce frumos e în Moldova !