Pădurea-n primăvară
Dimineaţă frumoasă dantelată în nuanţe vii de roş, oranj şi alb, şi-albastru. Soare mijit în ochi de viaţă şi dinaintea lui e pas de căutare ...
Drum lin în faţă se deschide. De-o parte şi de alta tot pădure, pădure veche-n nouă primăvară. Arbori în coajă cenuşie gingaş înalţă fruntea spre bolta, bolta albă. Aduc cu nişte tainici cavaleri ce-aşteaptă în dreapta lor armură o nouă primăvară , tăcuţi de lungi şi aspre căutări.
Stejarii par mai tineri şi aripi crengile întinse au dat în verde crud. Mestecenii în alb costum de dinainte şoptesc o şoaptă de copil cuminte. Şi demni sunt brazii în a lor tăcere ce tind spre rază caldă ce dezmiardă de cânt sub vânt molcom de primăvară.
Cât vezi cu ochii pădurea întinereşte iară ca ieri în altă primăvară şi sufletul tresaltă în pas de căutare ...
Şi-i dimineaţă dantelată frumos de cer senin cu iz curat de înviere şi pas urcat pe drum.
