...Deodata, peste tot se lasase un praf de parca, undeva, aproape, ucreaza o fabrica de ciment (bruma).
Pe camp, ici colo, se mai vad stoguri de paie, pe care oamenii se grabescsa le adune. Plugurile spintica din ce in ce mai des ogoarele istovite. Petalele arate par negre si lucioase, ca niste rani deschise pe un trup imbatrinit.
Pomii din livada dardaie cutremurati de frig si glasuri plangatoare.
Pe firul de telegraf, toamna a asezat sirul ultimilor randunele calatoare.
Ingrijorate, animalele padurii alearga spre culcusurile lor.
Gazele plapande, dardaie de frig, cauta adapost sub stratul gros de frunze uscate, care acopera pamantul ca un covor ruginiu.
Frunze moarte! Voi n-ati murit de tot! Viata voastra a trecut in viata altor frunze!
In departare, se zareste o vatra de jaratec-o padure. O , ce splendida combinatie de culori!
-Toamna, tu esti cea mai iscusita boianghita din lume!
