Era o zi minunată de primăvară. Maria stătea cu capul ei pe tejgheaua murdară, răvășită de toate ce i se întâmplă. Ea privea în gol imaginându-și viața ei altfel: mai frumoasă, mai deosebită și multă iubire, dar cine să îi ofere o așa viață? Nimeni nu-i poate da viața sa la schimb. Maria visa să ajungă o mare cântăreață și să aducă zâmbetele pe fețele celor triști, voia ca lumea să îi audă cântecele ei, parcă scoase din inima sa de gheață ce i se zdrobea în piept din cauza lipsei de iubiri.
Clopoțelul de la ușă se auzea scoțând-o din transă. Un om înalt, matur- trecut prin viață, îmbrăcat într-un palton negru și o pălărie de același culoare intră pe ușă comantând un pahar cu apă. Maria se duse rapid să aducă un pahar cu apă pentru doar câteva monede, dar se împiedică și cade jos. Străinul o ajută să se ridice și îi vede fața plânsă cu ochii roșii ce parcă au trecut printr-o viață chiuită. Îi intinde mâna Mariei și îi spune:
-Dacă pot să te ajut, sunt fericit.
De la aceste vorbe fața Mariei s-a luminat și a avut încredere în ea toată viața. Ea și-a croit propriul drum spre fericire, acum compune și cântă muzică pentru lume, pentru fericirea lor. Când oamenii se exteriorizează de restul stau în tăcere și ascultă muzică, așa că ea îi readuce în realitate.
-scuze că este prea mare
