Când se pregătea pentru începerea unui nou trimestru, făcând curat prin sertare, un profesor dădu de caiete şi lucrări din vechile trimestre. Se uită mândru şi bucuros la câteva caiete şi lucrări care nu aveau deloc roşu pe ele, dar după aceea apărură lucrările pline de greşeli, pline de roşu. Era tare dezamăgit. După ce s-a mai uitat, şi-a aşezat ochelarii pe frunte. Fără ochelari, lucrările pline de roşu erau albe imaculate. Deja îşi imagina, visător, că acest trimestru aşa sunt toate lucrările. Îşi imaginează că este la pensie şi nu a mai corectat absolut nimic. Voia să corecteze în momentul acela ceva, şi să spună că acela era ultimul lucru corectat, că a îndeplinit visul a multor profesori. Dar după aceea îsi aminti de Ionescu, de cât luptase cu el dar tot nu ştia să scrie corect.
