Consider că opera literară „Balaurul cu șapte capete” este un basm popular, deoarece prezintă trăsăturile acestuia: operă epică în care fapte obișnuite se împletesc cu altele neobișnuite, săvârșite de personaje cu puteri supranaturale aflate de partea binelui și a răului.
În primul rând, reperele spațio-temporale sunt bagi: „un loc”. „aproape de o groapă”, plasând astfel acțiunea pe coordonate nedeterminate. Întâmplările sunt relatate cu caracter fantastic: un grup de voinici pleacă în căutarea balaurului pentru a se confrunta cu acesta. În timpul somnului tovarășilor, fiara apare, dar tânărul care supraveghea focul reușește să-i taie capetele: „hârșt! și-i mai taie unul, și așa câte unul, câte unul până îi taie șase capete”.
În al doilea rând, eroul întâmplărilor este un viteaz, care participă în întreaga acțiune și este reprezentantul binelui. El nu se individualizează prin nume. ci prin calități: curaj și vitejie („îmbărbătându-se, se repezi, se lupta de moarte”), inteligența (taie limbile balaurului pe care le ia cu el) și inițiativă (”ca de va vedea undeva vro zare de lumină, să se ducă și să ceară nițel de foc”), întruchipând astfel, un ideal omenesc.
În concluzie, argumentele date susțin încadrarea în specia basmului.
