Răspuns :
Pentru a înţelege răscoala ţărănească din anul 1907 trebuie să ne referim în primul rând la cauzele ei. Dispute în acest sens au existat în istoriografia de tendinţe diferite. Totuşi trebuie să subliniem că toţi istoricii au apreciat ca principală cauză reală a răscoalei situaţia existentă în anul 1907 în societatea şi economia românească, elementul de bază fiind sărăcia şi mizeria ţăranului. Aici putem cita o strofă din poezia „Scrisoarea deschisă a unui melc” de A. Mirea (de fapt, pseudonimul comun al poeţilor Şt. O. Iosif şi Dimitrie Anghel): „Nu căutaţi aiurea, nici altora pricină/Că nu e nici N. Iorga, nici G. Coşbuc de vină/Ci numai sărăcia, eterna sărăcie” (citez din memorie). Pentru a-şi susţine punctul de vedere, influenţat de punctele de vedere susţinute anterior de istoricul Philip Gabriel Eidelberg şi de sociologul Daniel Chirot, specialişti occidentali în istoria României, ale căror studii în limba engleză au atras atenţia în anii 70 ai secolului 20, cercetătorul Markus Bauer prezintă în mod rezumativ situaţia României – şi în special a ţărănimii române – în ultimele decenii ale secolului al 19-lea şi la începutul secolului al 20-lea. El menţioneză caracterul economiei româneşti în perioada respectivă: o economie eminamente agrară, care a suferit ca urmare a intrării grâului american în competiţia exportului, precum şi a politicii economice protecţioniste a Austro-Ungariei asupra cărnii produsă în Ungaria. Pe de altă parte, situaţia socio-economică internă a României era problematică.
Vă mulțumim pentru vizita pe site-ul nostru dedicat Istorie. Sperăm că informațiile disponibile v-au fost utile și inspiraționale. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, suntem aici pentru a vă ajuta. Ne face plăcere să vă revedem și vă invităm să adăugați site-ul nostru la favorite pentru acces rapid!