Era o noapte senină de mai. Luna cu rochia ei argintie lumina cerul întunecat. Pleoapele îmi alunecă şi adorm. Mă trezesc şi în față apare un înger. Mă cheamă la el, mă ia de braț şi ne-am teleportat în viitor. În viitor, toți oamenii mă urau.
-Ce urâcioasă este! Nu vrea să împartă niciodată şi e mereu morocănoasă!
Nimeni nu mă plăcea. Simțeam că sunt un monstru, o persoană oribilă, mă simțeam groaznic. Am mers în magazinul unde lucram eu. Mă certam cu o biată fetiță, care voia să cumpere o acadea. Era o persoană complet diferită de mine cea de acum. Sau poate nu? De unde să ştiu cum sunt acum dacă nu mă uit din unghiul unei alte persoane? Atunci mi-am amintit de certurile cu colegii mei, cu părinții. M-am simțit vinovată, am realizat că îi răneam pe toți cei din jurul meu. Îngerul m-a dus acasă. Era dimineață.
M-am ridicat repede din pat. Am mers la părinți şi i-am îmbrățişat.
-Vă iubesc! Îmi pare rău pentru tot!
Mama îmi zâmbi. Mă iertase. Însă, nu puteam sta aşa. Mai erau multe persoane cu care nu mă înțelegeam bine. Am mers la fiecare, mi-am cerut scuze. Am devenit mai prietenoasă şi mai sociabilă, la şcoală luam doar note bune şi nu aveam duşmani, doar prieteni. Nici până în ziua de astăzi nu ştiu dacă a fost un vis sau nu, dar m-a schimbat complet.
