Comentati comparatai ,, bocet ca la mort" din poezia ,,cea de pe urma noapte la roma"

Cînd îmi răsare-n minte imaginea cea tristă
A nopţii de pe urmă în Roma-n care eu
Am părăsit acolo atîtea lucruri scumpe,
Din ochii mei şi astăzi curg lacrime fierbinţi.
Era aproape ziua cînd Cezarul dăduse
Poruncă din hotarul Italiei să plec,
Dar eu de-atîta vreme, eu – vai! – încremenisem:
Nici timp n-aveam, nici mintea nu-mi sta atunci la drum.
Lovit fusesem, parcă, de trăsnetul lui Joe
Şi viu fiind, pe lume eu nu ştiam că sînt.
Dar cînd durerea însăşi îmi risipi din suflet
Şi negura aceasta, cînd mi-am venit în zori,
Am zis un trist adio mîhniţilor prieteni.
Ce mulţi erau odată! şi-acuma ... numai doi!
Plîngeam, plîngea soţia şi mă strîngea în braţe
Şi plînsu-i, ca o ploaie, brăzda al ei obraz
Pe cînd a mea copilă, pe libicele ţărmuri,
De soarta mea cea tristă nimica nu ştia.
În casă numai plînset şi gemete, oriunde
Îţi întorceai privirea, şi bocet ca la mort!
Toţi mă jeleau: bărbaţi, femei, copii,
Şi ud era de lacrimi în casă orice colţ...
Pot eu de-o mică pildă s-alătur una mare?
Aşa era şi Troia la pustiirea ei.