Era o dimineațã, soarele ca o minge de foc ardea pe cerul albastru.
Eu cu prietenii mei am propus sã mergem intr-o mini-vacanțã. Ne-am fãcut bagajele și am plecat cã aveam tren la ora 10:30. Ajungând la destinație am mâncat cã eram rupți de foame de pe tren. Am mers pe un munte mare. Eu cu un prieten am zis sã ne facem poze acolo ca se vedea o priveliște extraordinarã, dar ne-am adus aminte cã telefoanele noastre erau în cabanã. M-am dus eu sã le iau cã nu puteam sã ratez acea priveliște.
Din pãcate m-am pierdut în pãdure...nu știam ce sã fac.. nu aveam telefon sã-mi sun prietenii sã mã caute. Am început sã strig " Ajuutor, ajutoor". Nu m-a auzit nimeni...eram în inima pãdurii pierdut. Se înoptase și nici nu știam cât e ceasul. A început sã se lase frigu'.Spre dimineațã am ajuns la cabanã și toți prietenii mei au început sã râdã când le-am povestit.
Cu toate întâmplate a fost frumos.
