Picioarele obraznice
Dumpty si cu mine stam intinsi pe iarba. Tata se uita la noi.
E timpul sa va ridicati, zice el. Ma ridic. Acum sunt in picioare, dar picioarele mele nu vor sa stea drepte. Tremura. Cad pe iarba. Dumpty rade.
E randul tau acum, zice tata. Dumpty se opreste din ras. Acum se ridica, dar picioarele lui sunt ca ale mele. Incep sa tremure, si cade si el. Rade din nou.
De ce razi? Intreaba tata. Nu poti merge. Nu e amuzant.
Dar picioarele mele nu ma asculta, rade Dumpty.
Bineinteles ca nu! Nu au urechi, ii zic lui Dumpty.
Tata se uita la mine, apoi se uita la picioarele lui. N-am nici o ureche pe picior, dar pot merge, zice el.
E interesant. Ma gandesc iar si iar. Dintr-odata, imi vine o idee.
E pentru ca iti asculti picioarele, ii zic. Tu mergi cand vor ele sa mearga.
Hm, zice tata. Dar picioarele tale? Nu vor si ele sa mearga?
