Am fost intr-una din zilele trecute, impreuna cu un bun prieten al meu, martor la savarsirea uneia din cele mai minunate ispravi din cate am vazut in viata mea. Ma face sa v-o povestesc si dumneavoastra.
Eu, dupa cum veti fi aflat, am patima pescuitului. Vara, in lunile de vacanta, ma duc intr-o regiune de munte si-mi petrec cea mai mare parte din vreme pe marginea izvoareior, pescuind pastravi cu undita. Cine nu stie cum se practica pescuitul pastravilor cu musca artificiala nu-si poate inchipui farmecul acestei indeletniciri. Isi inchipuie ca pescarul de pastravi se aseaza pe marginea apei, arunca undita in apa si asteapta, cu ochii atintiti asupra dopului, sa-l vada miscand sau scufundandu-se. Nici prin gand nu-i trece ca pescuitul pastravului e un sport greu, care nu ingaduie o clipa de sedere.
Am sa ma hotarasc intr-o zi sa scriu pe indelete despre aceasta indeletnicire si o sa rog si pe un prieten dibaci sa-mi faca ilustratii
Si cum va spusei, in vacanta ma duc la munte; iar primavara si toamna ma duc uneori la Snagov, unde, din barca, pescuiesc bibani, platica si stiuca.
In tara noastra, si mai ales in vechiul regat, pescuitul cu undita e o indeletnicire foarte desconsiderata. In afara de pescarii de meserie, e practicat de barbieri si de lautari; si iaca eu nu cunosc opt oameni de conditie sociala mai ridicata, care sa se indeletniceasca cu pescuitul. Oamenii gravi, oamenii seriosi, cand vad pe unul cu undita, il privesc cu un zambet de usoara batjocura si s-ar considera micsorati daca si-ar pierde macar un sfert de ceas din pretiosul lor timp pe marginea unei ape, cu undita in mana.
Eu unul nu ma mandresc, dar nici nu ma rusinez ca sunt patimas pescar.
Pe tarmurile apelor, ori pe luciul lacurilor am trait ceasuri de fericire si de incantare, pe care in zadar le-am cautat aiurea.
