Figurile intunecate ale romanului sint modelate dintr-o pasta unitara, atitudinea auctoriala fata de personaje raminind egala cu sine, usor detasata, usor impasibila, cu o unda de zimbet satiric sau chiar de sarcasm. Lovite cu adevarat de falsitate sint doar figurile "luminoase". Acesta este cazul scenelor de revolta taraneasca (nemultumirea fata de politica lui Vogoride, uciderea lui Eustatiu Cozianu, rascoala din 1907, improprietarirea din 1946), unde se simte o crispare stilistica, autorul suspendindu-si nemotivat registrul critic, si in special al scenelor muncitoresti, unde irumpe (din fericire pe portiuni foarte scurte) un ton revendicativ sau triumfalist. Ceea ce dauneaza ansamblului nu este deci atmosfera sumbra a lumii aristocrate, ci introducerea prin contrast, cu intentie tendentios demonstrativa, a unei atmosfere proletare aurorale, contralacute. Facind abstractie (in masura in care este posibila o astfel de lectura) de aceste pasaje, romanul degaja o mare forta, asezindu-se alaturi de scrieri realiste de prima marime, cum ar fi romanele lui Calinescu.
