Drum de inimă
Iunie cald cu chipuri senine. Paşi mulţi, vreo cinzeci şi şase, şi inimile urcă, urcă ... cetate veche respiră dinaintea noastră. Cetatea Neamţului primeşte cald, paşii noştri şi inimile ticăie, ticăie ...
Soarele alină, ghid impunător ne invadează trăirea ... şi cetatea ne vorbeşte. Drumul ei fusese cândva drept, dar Ştefan Vodă, care avea să fie cunoscut tuturor românilor ca ,, cel Mare", a dat poruncă să fie construit în linie şerpuită, gata să împotmolească lăcomia şi ... Doamne, ce bine l-a gândit!
Şi zidurile cetăţii sunt ca ieri; grosimea şi înălţimea le e aidoma vredniciei neamului românesc, le e precum dragostea ce a clădit şi clădeşte trup şi suflet de român.
Miroase a vechi, miroase a răbdare, miroase a nădejde, miroase a paşi bravi pe piatră arsă, miroase a rugăciune şi-a inimă, iar noi înaintăm dintr-o odaie-ntr-alta.
Privim camera de taină, de sfat şi inimă, tot inimă găsim peste tot ...
Butoaiele sunt pline de ospeţe şi un opaiţ e în flacără curată ... ne îndreptăm la loc de rugâciune şi e curat, şi e răcoare ... şi ... zidurile-s groase, reci şi binecuvântate.
Iunie cald ne îmbrăţişează şi, paşi, peste cincizeci, sunt fericţi de tot ce au cuprins şi-au înţeles.
