Lucrarea reprezinta o abordare interdisciplinara a unei problematici de marecomplexitate în istoria relaþiilor internaþionale : stabilirea pacii în urma Celui de al Doilea
Razboi Mondial si modul în care negocierea acesteia a influenþat cursul ulterior al
evenimentelor pe scena politica internaþionala.
Al Doilea Razboi Mondial a schimbat cursul istoriei omenirii, în special al
Europei Centrale si de Sud-Est. Considerata în mod tradiþional ca o zona de frontiera sau
o semiperiferie a Occidentului, aceasta regiune a devenit o anexa a Uniunii Sovietice,
statele din regiune intrând într-o relaþie de dependenþa faþa de aceasta Mare Putere.
A Doua Conflagraþie Mondiala a consacrat o metoda fara precedent de stabilire a
pacii. Nu s-au încheiat tratate de pace cu principalele state inamice, Germania si Japonia,
si nu s-a stabilit o ordine juridica internaþionala. Aliaþii occidentali au semnat un tratat de
pace cu Japonia în 1951 si ulterior au fost încheiate seturi de acorduri cu cele doua
Republici germane. În anul 1947 s-au încheiat tratate de pace cu statele foste aliate ale
Germaniei hitleriste: Bulgaria, Finlanda, Italia, România si Ungaria.
Climatul internaþional a cunoscut o continua deteriorare, a aparut tendinþa de
constituire a unor blocuri politico-militare antagoniste, între statele din Estul si Sud-Estul
Europei si cele din Occident trasându-se o „Cortina de Fier", care va dura aproape patru
decenii.
Obiectivul tezei de doctorat îl constituie demonstrarea faptului ca noua
configurare a Europei postbelice îsi are cauzele în modul în care s-au derulat relaþiile
dintre Aliaþi în timpul razboiului, în timpul negocierii proiectelor de Tratate din cadrul
conferinþelor internaþionale, dar mai ales în modul de desfasurare a Conferinþei de pace si
tratamentul aplicat învinsilor reflectat în redactarea dispoziþiilor cuprinse în textele
