De la primul vers (O! vis al iubirii trecute) ne dam seama ca este vorba de o despartire dintre doi fosti îndragostiti dar dintre care unul cu siguranta este si in prezent marcat de aceasta iubire.
Astfel singuratatea si zapada îi însotesc pasii si sufletul trist îl poarta prin parcul dragostei înca pustiu .
Amintirile îl rascolesc cu fiecare plop,castan pe langa care trece tristetea coplesindu-l din ce în ce mai mult în momentul cand se apropie de banca pe care a stat iubirea.
Odata cu aceasta amintire sentimentul de iubire devine si mai mare
pieptul batandu-i din ce în ce mai mult si odata cu el o frunza în bataia vantului cade pe banca amintirilor lui.
