Sună clopoțelul pentru ora de dirigenție...au trecut atâția ani de școală. au rămas in urmă zeci si sute de amintiri frumoase, au rămas în urmă emoțiile tezelor, lucrărilor și testelor de control....s-au spulberat și atâtea vise neîmplinite! A fost minunat...dar ce a rămas?
Au rămas clipe minunate...am învățat verbul a munci/ a învăța, rostit cu dibăcie de doamna prof de română; ecuația vieții am rezolvat-o la matematică; fiorii iubirii i-am șimțit în limbi stăine ti amo, j ai taime, ia tebia liubiu; cuvântul om a fost miracolul descifrat la biologie; cu geografia am călătorit pe alte planete, istoria m-a învățat să simt trecutul, prezentul și viitorul, dl. prof. de sport ne-a învățat să sărim peste momentele triste ale vieții, ... iar la muzică am invațat să cântăm, in acorduri muzicale, orice trăsnaie făcută la ore; doamna de educație plastică ne-a învățat să pictăm destinul unui copil, iar la orele de tehnologie am împletit voința, iscusința și răbdarea ..., la diregenție am trăi emoții pentru absențele nejustificate....
