Răspuns :
Salut,
Semnificația titlului "Les trois Grâces" se poate referi la cele 3 grații din mitologia greacă : Alglae, Euphrosin și Thalia (dar nu mai știu exact ce semnificație avea fiecare).
Sau la faptul că doctorul Tătaru, când a oprit medicamentul care le vindeca pe cele trei femei —care aveau nume asemănătoare celor trei grații din mitologia greacă— de cancer, le-a spus că vor trăi ca florile după soare, adică jumătate de an vor fi mai tinere (35-40 ani), iar cealaltă jumătate li se va arăta vârsta lor adevărată.
Atunci când Euphrosin umbla prin pădure goală, aflându-se în momentul său de splendoare (era solstițiul de vară din câte țin eu minte), l-a întâlnit pe doctor, iar acesta a fost uimit de înfățișarea acesteia, depărtându-se tot mai mult de ea, până ce ajunsese la marginea unei prăpăstii care-i aduce sfârșitul.
Înainte de a muri, el rostește ultimele sale cuvinte care au fost : Les trois Grâces.
* nu știu câtă logică are exprimarea mea, dar am încercat să îți explic cu cuvintele mele și sper că am reușit să te fac să înțelegi măcar 10% din ce am îndrugat eu aici :) *
Succes! :3

Vă mulțumim pentru vizita pe site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile disponibile v-au fost utile și inspiraționale. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, suntem aici pentru a vă ajuta. Ne face plăcere să vă revedem și vă invităm să adăugați site-ul nostru la favorite pentru acces rapid!