Eram la mare cu verișorii mei și cu Thea, nepoțica de 5
anișori.
Să fi fost ora 10, pentru că tocmai începusem să ne pregătim de
Deodată, Thea a început să strige, ca un fel de melodie :
"Am văzut ceva... Am văzut ceva..."
Anca, mama ei, o trase de mână și-i zise "Hai, tu nu vezi că plecăm?"
Dar Thea alunecă oarecum în jos, se avântă, țopăind, spre mare,
se aruncă sprintenă în apă și începu să înoate, în stilul ei caracteristic,
ca un brotăcel.
"Pantile, du-te mai repede și scoate-o de-acolo ! " se cam răsti Anca
la mine.
Am alergat, am intrat în apă fără să-mi scot pantalonii, dar, după câțiva
metri, Thea s-a întors, înotând pe spate, și - mi tot făcea semne cu
mâna, dar nu știam ce-nseamnă ...
Și-am auzit-o strigând: "Oprește-te, Panti, că se sperie Rufi !"
M-am oprit și abia atunci l-am zărit pe bunul ei prieten, delfinașul Rufi,
care se tot apropia în salturi repezite.
Bucuria reîntâlnirii a fost mai mare ca marea !!! Nu se văzuseră de 4 zile,
timp în care Thea îl tot chema, cântând prin spuma mării o melodie
tristă,
și-i tot trimitea bărcuțe colorate-n roz și galben, în care așeza câte o
scoică mică și câte trei fire de iarbă.
A fost un spectacol uimitor ! Fiecare îl căuta pe celălalt, într-o zbenguială
generală, în care Rufi lansa țipete ascuțite, iar Thea striga fericită :
„Hai, prinde-mă ... hai prinde-mă !”
După minute bune de joacă frenetică, cei doi s-au oprit brusc,
iar Thea s-a îndreptat către mine, în timp ce Rufi s-a tot
îndepărtat,
în larg.
Aproape de țărm, am luat-o pe Thea în brațe, iar ea mi-a șoptit:
„A plecat, pentru că l-a chemat mama lui..., iar el e foarte ascultător,
nu ca mine ... !”