Era un tăietor de lemne,
Trăia cu soția sa.
Dar era cam trist, pesemne,
Căci nu-l lăsa sărăcia.
Vecinii lor bogați erau,
Aveau mulți bani, nu le lipsea nimic.
Cei doi săraci îi invidiau,
Voiau să aibă măcar şi ei un pic.
Tăietorul merse în pădure,
Un copac frumos dărâma.
Iar, deodat', ca prin minune,
Un fulger cerul lumina.
O creatură cam ciudată,
Din fulgerul dat apăru.
Şi îi spuse, deodată,
Că era al fulgerelor zeu.
Acesta, iată, îi povesti,
Că ascultase a lui plângeri.
Trei dorințe-i dărui,
Ca să capete averi.
